All Questions
prev
Anterior:2.53 Cum s-a întors Biserica Catolică în Danemarca?
next
Următorul:3.2 A te ruga este acelaşi lucru cu a vorbi cu Dumnezeu?

3.1 De ce ar trebui să mă rog şi cum să fac acest lucru?

Rugăciunea personală

Rugăciunea înseamnă să vorbești împreună cu Dumnezeu  (nu doar către el). Când te rogi, îți faci timp pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și a construi o relație cu el. Acest lucru este important pentru fiecare creștin. Isus le-a spus discipolilor săi să se roage des (Lc 22,46). Totuși rugăciunea nu este întotdeauna ușoară: cum începi și ce poți spune?

Cel mai important lucru este să îți dai seama că Dumnezeu este întotdeauna cu tine, chiar  acum, în timp ce navighezi pe internet ... Nimic nu te împiedică să închizi ochii în acest moment și să-i spui lui Dumnezeu ce este în inima ta. Cere-i ajutorul, spune-i ce ți se pare greu și mulțumește-i pentru ce ai primit. Asta înseamnă rugăciunea!

 

Dumnezeu îţi cere să te rogi. El te aşteaptă! Relaţia cu el îţi va descoperi bucuria adevărată şi nesfârşită. Îi poţi cere și spune orice.
The Wisdom of the Church

Ce este rugăciunea?

Rugăciunea este îndreptarea inimii spre Dumnezeu; când o persoană se roagă, instaurează un raport viu cu Dumnezeu.

Rugăciunea este marea poartă care conduce la credinţă; cine se roagă nu mai trăieşte din el însuşi, pentru el însuşi şi cu propriile forţe, ci ştie că există un Dumnezeu căruia poate să-i vorbească. Un om care se roagă are încredere mai mare în sine însuşi şi în Dumnezeu; caută deja acum unirea cu acela pe care, într-o zi, îl va întâlni faţă în faţă; angajarea în rugăciunea zilnică este parte integrantă a vieţii creştine; şi totuşi, rugăciunea nu se învaţă aşa cum se asimilează o tehnică şi, oricât de important poate să apară acest lucru, rugăciunea este un dar care se obţine rugându-ne. [Youcat 469]

This is what the Popes say

În mijlocul ocupațiilor noastre omenești obișnuite, nu putem pierde contactul cu Cristos. Avem nevoie de momente speciale dedicate în exclusivitate rugăciunii. Rugăciunea este indispensabilă, atât în viața personală, cât și în apostolat. Nu putem fi martori creștini autentici decât dacă am fost întăriți mai întâi prin rugăciune. Rugăciunea este sursă de inspirație, energie și curaj în fața dificultăților și obstacolelor: este sursă de perseverență și capacitatea de a promova inițiative cu forță reînnoită. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Omilie în Gorzov, 2 iunie 1997]