3.54 Care este structura Ritului Maronit?
Liturghia Maronită își are rădăcinile în liturgia Vechiului Testament. Ritul Maronit modern este format din trei părți.
Pregătirea: pâinea și vinul sunt pregătite pe o masă laterală. Atunci preotul și credincioșii se pregătesc: îi cer lui Dumnezeu să le ierte păcatele și să-i ajute să celebreze Liturghia așa cum se cuvine. Aceasta este urmată de lecturi din Scriptură, o omilie și mărturisirea credinței.
Anafora: În timpul rugăciunii numite Anafora, pâinea și vinul sunt prezentate lui Dumnezeu și devin Trupul și Sângele lui Isus. Ca și în Ritul Latin, urmează o rugăciune de mulțumire și invocarea Duhului Sfânt.
Împărtășirea: în acest moment credincioșii primesc Trupul și Sângele lui Cristos, care este de obicei distribuit folosind o linguriță. Liturghia se încheie cu rugăciuni de mulțumire și binecuvântare.
Ce reprezintă Euharistia în viaţa Bisericii?
Este izvorul şi culmea întregii vieţi creştine. În Euharistie se află culmea acţiunii sfinţitoare a lui Dumnezeu faţă de noi şi a cultului nostru faţă de el. Ea cuprinde tot binele spiritual al Bisericii: Cristos însuşi, Paştele nostru. Euharistia exprimă şi realizează comuniunea vieţii divine şi unitatea poporului lui Dumnezeu. Prin celebrarea euharistică ne unim deja cu liturgia din cer şi anticipăm viaţa veşnică. [CCBC 274]
Cu ce nume este indicată cina lui Isus cu noi şi ce înseamnă?
Mai multe nume indică acest mister insondabil: sfânta jertfă - sfânta Liturghie - jerfa Liturghiei – cina Domnului - frângerea pâinii - adunarea euharistică - memorialul pătimirii, morţii şi învierii - sfânta şi dumnezeiasca liturgie - sfintele taine – sfânta Împărtăşanie.
Sfânta jertfă, sfânta Liturghie, jertfa Liturghiei: jertfa singulară a lui Isus, care duce la implinire toate jertfele devine prezentă in celebrarea Euharistiei; Biserica şi credincioşii se unesc pe ei inşişi cu darul lor la jertfa lui Cristos. Cuvantul „Misă” (Liturghie) derivă din formula latină de trimitere Ite, missa est, „mergeţi, [adunarea] este trimisă”.
Cina Domnului: fiecare celebrare euharistică este intotdeauna cina unică pe care Cristos a celebrat-o cu discipolii săi şi, in acelaşi timp, anticiparea cinei pe care Domnul o va celebra cu cei răscumpăraţi la sfarşitul timpurilor. Nu noi, oamenii, facem celebrarea, ci Domnul e cel care ne invită la ea şi care este prezent in ea in manieră misterioasă.
Frângerea pâinii: „frangerea painii” era un vechi ritual ebraic pe care Isus l-a evocat cu ocazia ultimei cine pentru a exprima jertfa sa „pentru noi” (Rom 8,32). După inviere, discipolii l-au recunoscut după modul in care frangea painea, iar comunitatea primară numea celebrarea sa liturgică a cinei „frângerea painii”.
Adunare euharistică: celebrarea cinei Domnului este şi o adunare de „aducere de mulţumire” in care Biserica işi are exprimarea vizibilă.
Memorialul pătimirii, morţii şi învierii: in timpul celebrării euharistice, comunitatea nu se celebrează pe ea insăşi, ci descoperă şi celebrează in mod mereu nou prezenţa trecerii mantuitoare a lui Cristos prin suferinţă şi moarte la viaţă.
Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, sfintele taine: în timpul celebrării euharistice, Biserica cerească şi cea pământească se unesc într-o sărbătoare unică. Deoarece darurile euharistice, în care Cristos este prezent, sunt, într-un fel, cel mai sfânt lucru din lume, se vorbeşte şi de „Preasfântul Sacrament”.
Sfânta Împărtăşanie: deoarece la sfânta Liturghie ne unim cu Cristos şi prin intermediul lui ne unim între noi, se vorbeşte despre sfânta Împărtăşanie (communio = comunitate).
[Youcat 212]
