3.52 Care este diferența dintre catolicii latini și cei bizantini?
Atât Catolicii Latini, cât și Catolicii Bizantini au exact aceeași credință. Diferențele sunt în principal legate de arhitectura bisericii, obiceiurile creștine zilnice și modul de celebrare a credinței și a sacramentelor. De exemplu, Botezul, Euharistia și Mirul sunt primite în aceeași zi a inițierii în credință. O altă diferență este că preoții Ritului Răsăritean se pot căsători.
Multe dintre formele și obiceiurile din ritul bizantin seamănă tradiției ortodoxe răsăritene. Cu toate acestea, spre deosebire de ortodocși, greco-catolicii fac parte integral din Biserica Catolică. Anul liturgic poate fi diferit în cazul în care Bisericile Orientale continuă să folosească Calendarul Iulian (25 î.Cr.), în timp ce Biserica Occidentală a îmbrățișat Calendarul Gregorian, care este mai comun (1582 d.Cr.).
În ce mod celebrează liturgia Biserica de pe pământ?
Biserica de pe pământ celebrează liturgia ca popor sacerdotal, în care fiecare acţionează după propria funcţie, în unitatea Duhului Sfânt: cei botezaţi se oferă ca jertfă spirituală; slujitorii hirotoniţi celebrează conform ordinului primit pentru slujirea tuturor membrilor Bisericii; episcopii şi preoţii acţionează în persoana lui Cristos-capul. [CCBC 235]
Cum este celebrată liturgia?
Celebrarea liturgică este întreţesută de semne şi de simboluri, a căror semnificaţie, înrădăcinată în creaţie şi în culturile umane, se precizează în evenimentele din vechea alianţă şi se revelează în mod deplin în persoana şi în lucrarea lui Cristos. [CCBC 236]
Care este finalitatea imaginilor sacre?
Imaginea lui Cristos este icoana liturgică prin excelenţă. Celelalte, care reprezintă pe sfânta Fecioară Maria şi pe sfinţi, îl semnifică pe Cristos, care este glorificat în ei. Ele proclamă acelaşi mesaj evanghelic pe care Sfânta Scriptură îl transmite prin cuvânt şi ajută la trezirea şi la hrănirea credinţei credincioşilor. [CCBC 240]
Care este funcţia anului liturgic?
În anul liturgic Biserica celebrează întregul mister al lui Cristos, de la întrupare până la întoarcerea sa glorioasă. În zilele stabilite, Biserica o venerează cu iubire specială pe fericita Maică a lui Dumnezeu şi face şi comemorarea sfinţilor, care au trăit pentru Cristos, au suferit împreună cu el şi sunt glorificaţi împreună cu el. [CCBC 242]
Care este izvorul profund al liturgiei?
Izvorul profund al Liturgiei este Dumnezeu, în care se află o veşnică, cerească sărbătoare de
iubire - bucuria Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Deoarece Dumnezeu este iubire, el ar vrea să ne facă să participăm la sărbătoarea bucuriei sale şi să ne dăruiască Binecuvântarea sa.
Celebrările noastre pământeşti trebuie să fie sărbători pline de frumuseţe şi de putere: sărbători ale Tatălui care ne-a creat - pentru aceasta darurile pământului au un rol aşa de important: pâinea, vinul, uleiul şi lumina. Sărbători ale Fiului care ne-a răscumpărat – pentru aceasta cântăm cu bucurie eliberarea noastră, respirăm în ascultarea Cuvântului şi ne fortificăm hrănindu-ne cu darurile euharistice. Sărbători ale Sfântului Duh care locuieşte în noi - pentru aceasta din adunările sacre derivă o bogăţie supraabundentă de mângâiere, de cunoaştere, de curaj, de forţă şi de Binecuvântare. [Youcat 170]
Care este elementul esenţial al oricărei liturgii?
Liturgia este mereu şi în primul rând comuniune cu Isus Cristos. Fiecare celebrare, şi nu numai cea euharistică, este o mică sărbătoare pascală. Isus sărbătoreşte împreună cu noi şi deschide trecerea de la moarte la viaţă.
Cea mai importantă celebrare din lume a fost aceea a Paştelui, pe care Isus a celebrat-o în cenacol în seara dinaintea morţii sale. Discipolii au crezut că au comemorat eliberarea lui Israel din Egipt; în schimb, Isus celebra eliberarea întregii omeniri de sub puterea morţii. În Egipt, sângele mielului i-a salvat pe israeliţi de îngerul exterminator; în schimb, la acea ultimă cină, însuşi Isus a fost mielul care, cu sângele său, avea să elibereze omenirea din moarte. Moartea şi învierea lui Isus sunt dovada faptului că se poate muri şi, cu toate acestea, să se obţină viaţa; acesta este conţinutul propriu al oricărei celebrări creştine. Însuşi Isus compară cu eliberarea Israelului din sclavia Egiptului moartea şi învierea sa, a cărei acţiune răscumpărătoare este indicată de atunci cu termenul de mister pascal; în analogie cu sângele mântuitor al mielului cu ocazia ieşirii Israelului din Egipt (Ex 12), Isus este adevăratul miel pascal care l-a eliberat pe om din laţurile morţii şi păcatului. [Youcat 171]
