All Questions
prev
Anterior:1.41 Chiar există îngeri în rai?
next
Următorul:1.43 Ce se întâmplă când murim?

1.42 La cine se referă îngerii căzuţi?

Maria şi îngerii

Biblia ne spune cum răul a fost cauzat de căderea în păcat a unui înger , care a devenit Satana sau diavolul. Acest înger a ales să se opună lui Dumnezeu din proprie voință și a respins iubirea lui Dumnezeu. Diavolul poate face foarte mult rău , dar el rămâne o creatură. Prin urmare, puterea lui nu este infinită. El nu poate opri venirea Împărăției lui Dumnezeu.

Numai Dumnezeu știe de ce permite ca lucrarea malefică a diavolului să continue și de ce răul mai există în lume . Cu toate acestea, ni s-a promis că în toate lucrurile Dumnezeu lucrează pentru binele celor care îl iubesc (Rom 8,28).

> Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

 

Îngerii au fost creaţi buni. Unii dintre ei s-au împotrivit lui Dumnezeu şi au căzut din rai. Aceştia ne ispitesc pe noi la păcat.
The Wisdom of the Church

Ce este căderea îngerilor?

Cu această expresie se arată că Satana şi ceilalţi diavoli, despre care vorbesc Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii, din îngeri create buni de către Dumnezeu s-au transformat în răi deoarece, prin alegere liberă şi irevocabilă, l-au refuzat pe Dumnezeu şi împărăţia sa, dând astfel naştere iadului. Ei încearcă să-l asocieze pe om la răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu; însă Dumnezeu afirmă în Cristos victoria sa sigură asupra Celui Rău. [CCBC 74]

This is what the Church Fathers say

Adevărata cauză a fericirii îngerilor buni aceasta este: provin din el, care este suprem. Și dacă cercetăm cauza mizeriei celor răi, ni se descoperă, și nu nejustificat, că sunt mizerabili deoarece l-au părăsit pe el, care este suprem, și s-au întors către ei înșiși care nu au o astfel de esență. [Sf. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, Cartea a 12-a, cap. 6 (ML 41, 353)]