4.40 Ce trebuie să ştim despre donarea de organe, transfuziile de sânge şi tratamentul medicamentos?
Pentru creștini, caritatea este o parte foarte importantă [>4.7] a vieții lor. Donarea de organe și sânge sunt, de asemenea, exemple de caritate. Este întotdeauna important să ne dăm seama că am primit trupul nostru de la Dumnezeu care ne iubește și avem responsabilitatea de a-l proteja.
Alinarea durerii este un gest creștinesc. Chiar dacă viața poate fi scurtată ca urmare a utilizării medicamentelor pentru durere, un astfel de tratament poate fi încă etic. Acest lucru se aplică atunci când scopul nu este de a scurta viața, ci de a ameliora suferința.
Sunt permise transplantul şi donarea de organe, înainte şi după moarte?
Transplantul de organe este acceptabil din punct de vedere moral, cu acordul donatorului şi fără riscuri excesive pentru el. Pentru actul nobil de donare a organelor după moarte trebuie să fie constatată în mod deplin moartea reală a donatorului. [CCBC 476]
Ce proceduri medicale sunt permise, atunci când moartea este considerată iminentă?
Îngrijirile care sunt de obicei datorate unei persoane bolnave nu pot fi întrerupte în mod legitim. În schimb, sunt legitime folosirea de analgezice, care nu au ca scop moartea, şi renunţarea „la înverşunarea terapeutică”, adică la folosirea de proceduri medicale excesive şi fără speranţă raţională într-un rezultat pozitiv. [CCBC 471]
De ce este importantă donarea de organe?
Donarea de organe poate să prelungească viaţa sau să-i facă mai bună calitatea şi pentru aceasta este o adevărată slujire adusă aproapelui, cu condiţia ca oamenii să nu fie constrânşi să facă asta.
Trebuie să fie sigur că donatorul, când era încă în viaţă, şi-a dat consimţământul şi că nu a fost ucis pentru a-i fi prelevate organele. Este posibilă donarea de către un donator viu, ca în cazul măduvei spinării sau al unui rinichi; donarea pornind de la un cadavru presupune în schimb o constatare exactă a morţii şi consimţământul donatorului, încă în viaţă, sau al celui care-l reprezintă. [Youcat 391]
Este permisă eutanasia?
Nu. A provoca direct moartea este mereu o încălcare a poruncii „să nu ucizi” (Ex 20,13); dimpotrivă, a asista o persoană în procesul morţii naturale este chiar o obligaţie de umanitate.
Problema este propriu-zis dacă se ucide o persoană sau dacă este lăsată să moară şi dacă este însoţită la asta. Cine ucide intenţionat o persoană care este aproape de moarte (eutanasie) încalcă porunca a cincea. Cine însoţeşte o persoană în procesul morţii naturale ascultă de porunca iubirii faţă de aproapele. Este legitim ca, fiind de acum iminentă moartea pacientului, să se renunţe la proceduri medicale extraordinare, oneroase sau disproporţionate faţă de rezultatele aşteptate. Această decizie îi revine pacientului însuşi sau poate să fie pusă în scris înainte. Dacă pacientul nu mai este conştient, o persoană delegată trebuie să satisfacă voinţele declarate sau presupuse ale muribundului. Îngrijirea unui muribund nu poate fi întreruptă niciodată, fiind vorba despre o obligaţie de caritate şi de milostivire; în acest sens, poate să fie legitim şi să corespundă demnităţii umane folosirea paleativelor. [Youcat 382]
Transplanturile reprezintă un mare pas înainte în slujirea omului și nu puțini oameni astăzi își datorează viața unui transplant de organe. Din ce în ce mai mult, tehnica transplanturilor s-a dovedit a fi un mijloc valid de a atinge obiectivul principal al întregii medicine - slujirea vieții umane ... Un mod de a alimenta o cultură autentică a vieții este donarea de organe, realizată într-un mod acceptabil din punct de vedere etic, în vederea oferirii unei șanse la sănătate sau chiar la viață bolnavilor care uneori nu au altă speranță. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Mesaj privind transplantul, 29 august 2000]
